sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Cum se scrie un articol în engleză?

Secretul bine păstrat al unui articol foarte bun.

Articolele bune sunt scrise la fel ca scenariile de filme: înainte de a începe filmările, înainte de a începe studiul. Am să încerc să explic.

Un articol bun este la fel ca un film bun, este o descriere bine făcută a unei povești de calitate. Trebuie însă sa ai o poveste interesantă de spus, adică un studiu bun. În absența unui studiu bine făcut este foarte greu să obții un manuscris apreciat de editori, referenți sau cititori. Manuscrisul care spune o poveste slabă va fi refuzat.

Ce este un studiu bun și cum ajungi să produci așa ceva?

Un studiu bine făcut răspunde în mod specific, clar și valid, la o întrebare foarte precisă (întrebare care este uneori numită și ”ipoteză”). Cu cât întrebarea este mai importantă pentru practica medicală, cu atât studiul este mai valoros. Un studiu, pe lângă faptul că descrie un răspuns valid, mai trebuie să aducă ceva nou, trebuie să fie făcut în mod etic și trebuie să fie relevant pentru cititorii revistei (FINER -criteria: Feasible, Interesting, Novel, Ethical, Relevant).

Prin simetrie, un studiu slab este acel studiu care are probleme cu întrebarea, sau cu răspunsul în sine. Ori întrebarea nu este relevantă, ori răspunsul nu este corect. De cele mai multe ori studiul se bazează pe o metodologie incorectă. Alteori rezultatele sunt interpretate în mod eronat. Acestea sunt în general studiile care pornesc de la o bază de date clinice (am niște rezultate, niște măsurători, hai să publicăm și noi ceva), sau studiile care sunt făcute fără să fie clar ce se măsoară și de ce, ori nu este clară întrebarea. Sau nu se poate ca prin metodologia aleasă să se poată răspunde la acea întrebare. Numitorul comun al studiilor slabe ține de o planificare greșită.

Pe de altă partă nici toate studiile bune nu se transformă automat în articole bune. Pentru a fi bine scris, manuscrisul  trebuie să îndeplinească condițiile obligatorii pentru manuscrisele medicale. Mai multe din condițiile specifice sunt discutate pe acest blog, ori pot fi consultate la: www.icmje.org (International Committee of Medical Journal Editors), sau la www.equator-network.org (EQUATOR network research centre).

Ar rezulta așadar că, teoretic, mai întâi trebuie să faci un studiu bun, apoi trebuie să mergi la un curs, să înveți să scrii, și astfel poți să ajungi să produci un manuscris bun. În realitate secvență temporală nu este chiar așa, deși majoritatea autorilor așa procedează.

Articolul trebuie scris înainte de a începe studiul. Nu-i mai ușor așa? Scrii un articol bun, apoi faci un studiu bun, care să se potrivească cu articolul.

Și are sens. Fiindcă orice studiu ar trebui să se bazeze pe o planificare, pe un protocol scris, pe un scenariu. Un protocol unde scrii exact ce vrei să faci, cum faci, ce rezultate crezi că vei obține și cum le vei interpreta. Cu cât scrii mai bine acest protocol, cu cât acesta este mai apropiat de forma unui articol, cu atât mai ușor îți va fi să evaluezi planurile pentru studiu și să concepi un studiu de calitate.

Poți să faci acest lucru deoarece toatele elementele de structură ale unui protocol se regăsesc în structura manuscrisului final. Cum anume construiești protocolul depinde de conjunctura și puțin de stilul de lucru personal. Ideal este să pornești de la întrebare. De la ipoteză. Stabilește și clarifică întrebarea. De ce vrei să faci acest studiu, la ce întrebare vrei să răspunzi? Întrebarea va apare în structura articolului în ultimul paragraf de la introducere. Iar procesul de clarificare a răspunsului se va găsi în introducere (ce se cunoaște, ce nu se cunoaște, de ce este nevoie să se știe mai mult, etc.) Apoi poți lucra la metode, cum îți planifici să faci studiu, ce rezultate te aștepți să obții, ce crezi că vor reprezenta rezultatele respective (discuția). Uneori trebuie să faci câteva încercări, câteva studii pilot, pentru a clarifica metodologia finală, dar asta nu înseamnă că secțiunea despre metode nu poate fi scrisă înaintea studiului.

Protocolul, la fel ca un scenariul, este mult mai ușor de modificat și de optimizat decât articolul final. Poți să-l discuți, poți să-l analizezi, poți să-l modifici înainte de a cheltui resurse importante pentru un studiu clinic, care altfel ar fi mai greu de transformat într-un articol bun.

Astfel, atunci când studiul este încheiat ai și rezultatele, dar și prima versiune a unui articol bine scris. Producția și execuția studiului va fi mai bine planificată, iar redactarea articolului final va fi mult mai ușoară.

Apucă-te de scris!

Tudor Toma

duminică, 4 ianuarie 2015

Am o mandibulă (Jawbone) în plus. Cum o folosesc?

Jawbone este o brățară sofisticată a firmei cu același nume, care interpretează mișcările mâinii și le traduce în număr de pași făcuți, calorii consumate, minute de somn profund sau somn superficial. Face parte din categoria, acum la modă, numită și ”wearables”, adică chestii care se poartă și interacționează cu purtătorul. Wearables pot fi de la simple pedometre, care măsoară mișcarea doar într-o singură axă, până la dispozitive mai complexe, care arată inclusiv temperatura, pulsul, umiditatea pielii, sau concentrația de oxigen din sânge.

Numărul acestor dispozitive și numărul de utilizatori a crescut semnificativ în ultimul an și se preconizează că va crește în continuare. Deși Jawbone și dispozitivele similare au de a face cu fiziologia umană, ele nu sunt înregistrate ca aparate medicale și astfel pot fi promovate de firmele producătoare în afara criteriilor riguroase de evaluare a eficienței lor pentru sănătatea populației. Ca urmare utilizarea lor este lăsată la întâmplare, ca a unor jucării pentru oameni mari. Jucării de care, la un moment dat, inevitabil, ne și plictisim. Dar cum ar putea influența aceste ”jucării” starea de sănătate, cum ar trebui ele folosite de fapt, și la ce ar putea ajuta, de exemplu, un Jawbone?

De ce Jawbone?

Eu am fost influențat de expunerea profesională la unele din studiile clinice menționate mai jos și am vrut să-mi evaluez, mai mult din curiozitate, nivelul de activitate zilnică. Inițial am încercat utilizarea unui accelerometru profesional, făcut de cei de la ActiGraph. Însă am avut două probleme majore: datele înregistrate erau prea complexe, iar designul dispozitivului era asemănător unei brățări pe care o poartă pușcăriașii atunci când sunt lăsați sub supraveghere electronică. Datorită interacțiunii zilnice cu pacienții, era exclus să pot să port la mână așa ceva, fără să fie nevoie să explic.

Apoi m-a ajutat fiică-mea. Mi-a arătat o revistă pentru adolescente, unde Loredana Groza avea o poză care arăta, cu săgeți și costuri, ce purta la un eveniment monden: rochie de la X – 2000 de euro.  Cercei de la Y, 600 euro. Brățară de la... Jawbone, 120 de euro. ”Hopa! Uite-o pe Loredana ce poartă... Iar Jawbone-ul ăsta arată chiar cool”. După un scurt research și un popas pe amazon.com aveam și eu un Jawbone negru.

Împrietenirea cu Jawbone a fost rapidă. Arată ca o brățară modernă, mi se spune că bărbații cool sunt purtători de brățări, așa că m-am simțit imediat foarte bine cu Jawbone-ul la braț. La spital am fost tolerat cu Jawbone-ul, probabil fiindcă este destul de discret, dar și fiindcă arată ca o chestie etnică, sau puțin religioasă, ca o amuleta cu o semnificație aparte. Când asistentele m-au luat la întrebări, le-am zis că este de fapt un os (”it's a bone") și m-au lăsat în pace.

Și totuși la ce ar putea ajuta un Jawbone și cum ar trebui folosit?

Studii despre eficiența pedometrelor în monitorizarea și stimularea activității fizice la normali sau la pacienți cu diverse afecțiuni cronice există. Eu am vrut doar să-mi monitorizez activitatea zilnică de la spital. Lucrez într-un spital mare și avem mult de mers pe jos. Pacienții noștri sunt diseminați prin tot spitalul, iar când facem vizita mergem de la un etaj la altul, la fiecare salon, ca să-i vedem pe toți cei 40-50 pe care-i avem în grijă. La sfârșitul unei astfel de zile eram convins că am fost foarte activ și că am mers foarte mult.

Surpriza oferită de Jawbone a fost mare. Deși aveam senzația că zilnic fac foarte mulți pași, Jawbone-ul a arătat că abia dacă acumulam 4000 de pași în total. Și asta era într-o zi obositoare, fiindcă în zilele când aveam mai mult consultații în cabinet abia dacă depășeam 3000 de pași. Transformat în calorii, 3000 de pași nu sunt decât 83 de calorii consumate în plus față de metabolismul bazal de 1500-1600 cal. Iar nivelul minim pentru ca cineva să fie considerat cât de cât activ este de 10000 de pași pe zi.

Activitatea din 24 dec 2014.
Garda mare.


Jawbone-ul arată așadar cât de greșită este estimarea subiectivă a consumului energetic și a gradului de activitate. Cât mâncăm într-o zi nu are absolut nicio legătură cu cât consumăm, fiindcă habar nu aveam cât consumăm. Nu avem un control real al consumului energetic, iar foamea nu este asociată cu consumul de energie sau cu nevoile calorice. Mai mult, mesele au și un rol social, dar și un rol de recompensă psihică. Aportul caloric, este complet deconectat de consumul caloric.

Dispozitivele care măsoară activitatea, precum Jawbone, permit acum, poate pentru prima dată în evoluția noastră, să avem un indicator obiectiv al consumului personal de energie. Un instrument indicator la fel ca indicatorul de consum de benzină de la bordul automobilului. Rezerve obeze de benzină nu facem, fiindcă  alimentăm doar pentru cât consumăm. Utilizarea constantă a Jawbone-ului arată consumul personal mediu de energie și poate să ajute la echilibrarea consumului cu aportul.

Cum trebuie folosit Jawbone-ul?

Matematic. Dacă vrei să slăbești ajustează balanța medie dintre consum și aport puțin în negativ. Dacă vrei să rămâi la aceiași greutate, stai pe neutru. Iar pentru a slăbi nici măcar nu este nevoie de o dietă drastică. Trebuie doar, în medie, să consumi cam cu 500 de calorii mai mult decât mănânci.

Pentru a crește consumul energetic mediu, de la 1800 cal/zi la 2100 cal/zi Jawbone-ul îți arată că este suficient să faci doar mai mulți pași/zi, fără să fie nevoie de un program fizic extenuant.

Modifică puțin din rutina zilnică sedentară. Nu te mai du cu mașina la colț, după pâine. Mergi pe jos. 2000 de pași în plus. Nu mai merge cu autobuzul până la cea mai apropiată stație de metrou. Mergi pe jos. Încă 2500 de pași. Și tot așa. Treptat, treptat ajungi la o nouă rutina zilnică pe care Jawbone-ul o confirmă ca fiind mai eficientă din punctul de vedere al caloriilor consumate.

Este nevoie de o creștere medie a consumului energetic și nu de moment. Jawbone-ul îți arată că un program de gym de trei ori pe săptămână, sau doar un sport intermitent, este mai ineficient  decât creșterea numărului de pași de la 3000-4000/zi la 10000/zi. De trei ori pe săptămână la gym sunt doar 600 cal x 3 = 18000. Zilnic 10000 de pași reprezintă 7 x 300 = 21000 cal. Ideal ar fi și pași și gym (39000 cal).

Monitorizarea activității cu un Jawbone este numai un braț al echilibrului caloric. Pentru cei care doresc să slăbească mai importantă este monitorizarea aportului caloric. De ce? Fiindcă ce se consumă cu o oră de exercițiu fizic, sau cu o zi de 10000 de pași, se poate acoperi foarte rapid cu un biscuite cu ciocolată. Un biscuite are între 60-120 cal. Un sandwich are între 300-500 cal. Un pahar de vin are 250 cal. Etc. Este foarte ușor și durează foarte puțin să mănânci ceva care îți anulează tot cei ai consumat cu activitatea zilnică. Surplusul se pune pe burtă.

Din păcate Jawbone-ul și toate celelalte wearables pe care le avem în prezent nu pot încă oferi o monitorizare obiectivă a aportului caloric. Dar sunt asociate cu o aplicație de tip ”jurnal alimentar”. Unde scrii tot ce ai mâncat și ce ai băut, iar aportul este transformată în calorii. Aceste aplicații se bazează pe sinceritatea și rigurozitatea utilizatorului și de cele mai multe ori subevaluează aportul caloric.

Jawbone-ul monitorizează și somnul. Somnul regulat, în cantitate suficientă, este important pentru echilibrarea aportului caloric. Dormi suficient, regulat, ai mai puțină nevoie de mâncare. Jawbone-ul te încurajează să fii constant cu ora de culcare și cu durata somnului, igienizându-ți astfel somnul.

Dispozitivele de tip Jawbone vor deveni din ce în ce mai complexe. Modificarea comportamentului uman este însă la fel de complexă și de dificilă, iar obținerea unui echilibru energetic personal nu este de loc ușoară. Este foarte probabil ca utilizatorul obișnuit să aibă nevoie de un mentor, de un antrenor de specialitate, pentru a folosi cu eficiență aceste aparate cu care astăzi doar ne jucăm.

Bănuiesc că este foarte posibil ca în viitor să apară noi tipuri de consultații medicale, unde pacienții vin la specialist nu doar pentru a discuta despre o boală, ci pentru a afla cum să-și folosească werables și jawbonurile pentru a rămâne sănătoși și activi cât mai mult timp. Mai mult, ajutorul și promovarea pentru astfel de consultații va putea veni de unde nu te aștepți.

Ca de exemplu, de la fantastica Loredana Groza.




Tudor Toma

Conflicte de interese: posesor de Jawbone si nu de Fitbit.