duminică, 23 noiembrie 2014

Cum se scrie un articol în engleza?

Capitolul 3. Conversia la limba engleza

Abia după ce ai ajuns la un text care este bine structurat în limba română, abia după ce ai ales cu mare grijă cuvintele pe care dorești  să le folosești într-un anumit paragraf, abia atunci eu sugerez că ar fi momentul să încerci să treci la prima versiune în limba engleză.

Argumentul meu este că dacă stabilești structura de bază și alegi cuvintele în limba maternă, atunci calitatea articolului, calitatea textului este mult mai bună decât dacă ai scrie direct în engleză. Ai mai multe opțiuni la dispoziție, mânuiești limba mai bine și cu ușurință, poți sugera nuanțe, în general ești mai inteligent în limba maternă, datorită vocabularului și a conexiunilor pe care le ai deja și pe care le faci cel mai ușor în limba cu care ai crescut.

Nu este aceasta nici cea mai simplă și nici singura metodă de a scrie în engleză. Dar este o metoda sigura. De multe ori textul poate fi gândit direct în engleza, mai ales atunci când ai un vocabular profesional dezvoltat de practica zilnică într-un sistem englez - și atunci, cu siguranță e mai ușor să scrii direct în engleză.

Traducerea textului din română în engleză necesită, din nou, o decantare în mai multe etape.

Inițial se poate face o traducere grosiera, automată. Există acum numeroase programe de traducere, de la Google translator, pana la aplicațiile incorporate în ultimele versiuni ale Microsoft Word. Acestea traduc un text, fie el și de specialitate medicală, într-un mod grosier, dar totuși destul de bun ca punct de pornire. Uneori traducerile sunt chiar amuzante. De exemplu Google Glass este tradus din engleza în româna ca Google Sticlă... Tocmai din acest motiv, după realizarea traducerii automate grosiere, autorul trebuie să ia din nou, la analizat, fiecare propoziție în parte. Propozițtiile trebuie prelucrată suplimentar, cu atenție. După cum urmează.

Trebuie să verifici mai întâi dacă traducerea a păstrat înțelesul dorit. Are sens propoziția? Spune în continuare ce dorești tu să spui?

Trebuie să verifici apoi dacă cuvintele folosite în traducere sunt cele mai potrivite pentru articolul respectiv. Google Sticlă, ca ”poreclă” românească pentru Google Glass, cred că ar merge bine într-un articol de blog dar nu este un cuvânt tocmai potrivit pentru un articol științific. Mai mult despre ”cuvinte potrivite” am să scriu însă într-un articol separat.

Trebuie să verifici structura propozițiilor (ajungem astfel din nou la structuri). Propozițiile în engleza au o structură ușor diferită de propozițiile din limba română. Ordinea acceptata în engleză este următoarea: subiect-predicat-complement indirect (asupra cui) – complement direct (adică ce se face) – unde – când. I (subiect) will bring (verb) you (c. indirect) the book (c.direct) at school (loc) tomorrow (timp). Apoi, adjectivele se pun întotdeauna înaintea substantivului (little mountain). Desigur, mai sunt și alte câteva reguli care trebuie discutate separat.

Dacă engleza nu este limba ta maternă și dacă nu vorbești engleză în mod curent, zi de zi, atunci urechea ta nu este antrenată, nu are sensibilitatea necesară, pentru a sesiza exprimările corecte din punct de vedere tehnic-gramatical, dar care pentru englezul obișnuit sună puțin ciudat, sau artificial. Sunt numeroase astfel de exemple. Din acest motiv recomand cu mare căldură doua lucruri pe care le consider importante pentru obținerea unui text cât mai bun în engleză.

Prima mea sugestie este să lași textul deoparte pentru câteva zile, să uiți complet de el, și apoi sa-l recitești cu voce tare. Suna bine? Atunci probabil că este OK. Dacă nu sună bine, corectează. Caută pe Google cum au scris alții în engleză cam același lucru și corectează-ți textul.

A doua recomandare, mai dificil uneori de pus în practică, este să rogi pe cineva care este nativ englez să-ți verifice engleza din manuscris. Aceasta persoană nu trebuie neapărat sa fie de specialitate, însa trebuie sa fie cineva pentru care feedback-ul auditiv există, care poată face diferența dintre un ”Google Glass” și un ”Google Bottle”, dintre un ”mouse” și un ”guzgan”.

În plus, există acum un software foarte util care oferă opțiuni de rescriere în engleză prin compararea textului tău cu alte texte verificate ca fiind corecte. Acest program poate fi găsit la gingersoftware.com și poate fi folosit gratuit. Îl recomand cu căldură.

În acest mod, după noi și succesive decantări, după ore de muncă pe text, ajungi la o conversie eficientă și la o variantă de manuscris acceptabilă în limba engleză.

Tudor Toma