vineri, 31 octombrie 2014

Cum se scrie un articol în engleză?

Capitolul 2. Structuri în structuri din structuri.


Un articol științific este considerat a fi bine scris, în orice limbă, nu numai în engleză sau română, dacă informația este înșiruită pe o structură clară și simplă.

Aș vrea să discut în continuare despre câteva detalii ale regulilor de structură pentru un articol științific.

Cititorul român, învățat cu literatura complexă, probabil că este mai tolerant cu un text științific prost structurat, dar care spune ce are de spus. Mai există și ideea că textele simple sunt texte slabe. La una din prezentări, în urmă cu mulți ani, cineva care a vrut să-mi facă un compliment sincer mi-a spus: ”Nu am înțeles nimic din prezentarea ta, dar a fost o prezentare foarte bună”. Prezentarea a fost percepută ca fiind de un nivel superior tocmai prin faptul că a fost greu de înțeles.

Pe de altă parte, cititorii și editorii anglo-saxoni sunt foarte intoleranți cu textele dezordonate, indiferent dacă sunt scrise de genii. Vezi, de exemplu aici, ce spune cititorul anglo-saxon Lee despre cartea Părul Venerei a lui Mihail Șișkin. Șișkin, unul dintre cei mai mari scriitori ruși contemporani, primește doar două stele de la cetățeanul Lee, pentru ...inconsistent, distracted, impatient reading of it. Structura cărții lui Șișkin este una atipică. Nu are cap nu are coadă. Informația este oferită precum perlele scumpe vărsate într-o cutie, și nu ca un colier de perle albe în șirag dublu.

Așadar, un articol științific greu de înțeles nu reprezintă pentru cititorul englez un semn de superioritate intelectuală a autorului, ci mai degrabă reflectă o impolitețe, o lipsă de educație a autorului în tehnica comunicării. Articolul poate să ofere o soluție bună la o problemă importantă și cu toate acestea este respins, sau returnat pentru a fi rescris, dacă informația nu este structurată așa cum trebuie.

Dar ce înseamnă o structură ”așa cum trebuie”?

Structura de bază a articolelor științifice, așa numita structură mare, este cea numită IMRAD, acronimul de la Introducere, Metode, Rezultate (And) Discuție. Această structură a fost adoptată treptat de majoritatea revistelor științifice și s-a impus ca standard din anii 50. Beneficiul major este că permite cititorului să găsească foarte rapid, în interiorul articolului, secțiunile care îi sunt de interes. Oponenții susțin însă că IMRAD este o structură prea rigidă și prea simplistă.

Fiecare secțiune IMRAD are câte o structură internă specifică și poate la fel de rigidă ca structura mare. În aceste structuri de secțiuni elementele de bază sunt paragrafele. Acestea reprezintă blocurile mari de informație, iar ordinea lor este esențială pentru citirea cu ușurință a articolului.

Paragrafele trebuie să fie ”etichetate” și ordonate în funcție de informația pe care o conțin. Etichetele sunt relativ standard, aceleași, indiferent de conținutul articolului. Spun ”relativ” fiindcă pot apare și mici variații. De exemplu, o ”Introducere” conține cam întotdeauna paragrafe cu următoarele etichete, aproximativ în această ordine:

Para 1: descrierea ”scenei” - o introducere în subiect.
Para 2: de ce este important subiectului abordat.
Para 3: ce se cunoaște despre subiect (relevant la studiul în discuție).
Para 4: ce nu se cunoaște despre subiect. Care este întrebarea la care încearcă să răspundă studiul de față
Para 5: de ce este important să știi ce nu se cunoaște.
Para 6: cum s-au hotărât autorii să răspundă la această întrebare.

Ca exercițiu, se poate lua orice articol publicat deja și se poate ”diseca” introducerea, prin sublinierea cuvintelor cheie. Disecția ajută și editorul la stabilirea etichetelor paragrafelor din introducere și la verificarea ordinii lor în structura introducerii respective. Este însă un exercițiu esențial și pentru autori, pentru aranjarea și corectarea structurii unui text nou.

Mult mai dificilă mi se pare înțelegerea modului de structurare corectă a unui paragraf în sine. Structurarea paragrafelor reprezintă de fapt activitatea de bază a scrisului medical, elementul care face cu adevărat diferența dintre un text scris bine (adică clar) și unul scris mai puțin bine (adică mai greu de înțeles). Cum construim aceste paragrafe și ce înseamnă de fapt structurarea logică a textului într-un paragraf?

În formula de stil a textului științific englez - american paragraful trebuie să înceapă cu o propoziție care enunță despre ce se va discuta în paragraful respectiv. Se începe cu propoziția care descrie eticheta paragrafului, cu așa numita lead sentence. De ce? Fiindcă dacă nu te interesează eticheta respectivă, poți să treci mai departe la eticheta următoare. Poate te interesează paragraful următor. Care are eticheta tot la vedere, la începutul paragrafului. Și așa mai departe. Este un aranjament care ușurează cititul rapid, ”în diagonală”.

După lead sentence trebuie să apară propoziții care vin cu detalii, sau cu argumente, în descrierea etichetei respective. Sunt informații asociate cu informația de pe etichetă și ordonate după o anumită ”logică”.

Logica propozițiilor dintr-un paragraf poate să fie una de timp (am început cu a, am făcut apoi b, am lucrat la c și am terminat cu d), una a importanței (a, fiindcă este mai important ca b, care e mai important ca c), o logică a determinismului (a determină b care determină c, după care se obține d), sau o logică a arbitrarului (mai întâi a, apoi b, după care c și în final d, fiindcă așa se face).

Deoarece în mod natural nu gândim în ierarhii sau liste, ci gândim radial, divergent, majoritatea textelor primare au nevoie de repetate și repetate reorganizări și restructurări în liste, până când se obține structura dorită, conformă cu standardele, cu nevoile cititorului. Aceasta este etapa unde ”se pierde” cel mai mult timp cu redactarea și editarea unui articol și la această etapă încep să se plictisească majoritatea autorilor, care se grăbesc, trec mai departe, și greșesc fatal, lăsând  textul cu o structură dezorganizată.

Sunt câteva trucuri/teste care se pot aplica pentru a verifica structura unui text, și care sunt utile atât pentru editorii care evaluează un manuscris, cât și pentru autori.

De exemplu, subliniază sau izolează cuvintele cheie din fiecare paragraf, apoi construiește un paragraf doar cu aceste cuvinte. Are sens logic acest paragraf-rezumat? Dacă nu are sens, rearanjează-l. Noul aranjament îți va sugera modificările care trebuie făcute la structura textului primar.

Sau, tot prin subliniere, disecă fiecare paragraf în parte și vezi ce tipuri de logică există între propozițiile din interiorul paragrafului. Care argument este mai important? Este acesta la începutul sau la sfârșitul paragrafului? Ai menționat toate argumentele importante sau mai sunt lucruri care trebuie spuse?

Dacă editezi din nou și din nou textul primar, ținând cont de aceste detalii de ordonare a informației, dacă respecți ”logica” acestor structuri în structuri din structuri, poți ajunge lesne la un text ”bine scris”.

Un text bine ordonat va fi ușor de evaluat și va fi ușor de acceptat spre publicare.

Tudor Toma


vineri, 17 octombrie 2014

Cum se scrie un articol în engleză?

 Capitolul 1. Textul primar și structura lui. 


Pornesc de la ideea că fondul există deja. Adică ai ceva de spus, ai rezultatele unui studiu, ai o observație importantă de făcut, ceva interesant de discutat. Iar informația este reala, de folos pentru un număr mai mare de persoane, este structurată și completă. 

Procesul de scriere a unui articol nu este unul unic. Nu există o rețetă perfectă. Fiecare își dezvoltă până la urmă un anumit mecanism cu care se simte confortabil și care îi este de folos. 

Pentru mine procesul este unul destul de greoi și asemănător procesului de developare a unei fotografii. Dar cine mai ține minte procesul de developare clasic al unei poze, acum, când toate pozele sunt tipărite direct pe hârtie? Poate că de fapt aceasta este una din problemele care îi inhibă pe doctori să scrie. Convingerea că scrierea unui articol se face din prima, ca o printare, cu un text perfect, când, de fapt procesul este unul de decantare în tăvi diferite, în multe etape. Și, mai mult, este un proces care cere timp și perseverență.  

Scrierea unui articol trece așadar prin mai multe etape de distilare, decantare, clarificare. La fiecare etapa se intervine cu ceva anume, ceva foarte precis. Cam care ar fi aceste etape? 

Am să folosesc ca exemplu ideea articolului de aici. Vreau să scriu ceva despre producerea unui articol în engleză. Care este fondul, de ce eu? Pai să zicem că am învățat puțin jurnalism cât am fost bursier la British Medical Journal cu mult timp în urmă, am publicat apoi la ei, dar și în alte reviste, m-a preocupat problema scrisului medical, și, în final, acum, după ceva ani, am ajuns să am o metodă pe care o aplic destul de sistematic, o metodă care cel puțin pentru mine este eficientă. În aceste condiții poate că am ceva util de spus, problema este de interes pentru mai multe persoane și atunci poate că merită efortul de a încerca să scriu un articol pe această temă.  Fondul există. 

Cum încep? Eu scriu textul primar într-un stil colocvial-epistolar, fără să-mi fixez o anumită structură în minte. Pur și simplu scriu tot ce îmi vine în minte despre subiectul respectiv. Pun pe hârtie repede, fără să ezit prea mult, tot ce pot, după melodia și ritmul vocii interne, și cu valorificarea tuturor asocierilor mentale care îmi apar în acel moment. Dacă acum mă gândesc și la o idee adiacentă legată de procesul despre care vorbesc, atunci o menționez, chiar dacă legătura logică nu este neapărat imediat aparentă pentru cineva din afară. Acum este etapa când mă gândesc mai puțin la ce și cum ar vrea cititorul să audă și mai mult la ce aș avea eu de spus. Care sunt reflecțiile mele cu privire la problemă. Ce opinii am și cum mi le-am format. De ce cred eu că este așa și nu altfel. Și scriu cât pot, cu entuziasm și pasiune, cu patimă chiar.  

Nu este nici singura, nici cea mai eficientă, și nici cea mai clară modalitate de a crea un text, însă pentru mine merge și, mai mult, îmi place să scriu așa, simt că am libertate absolută. Rezultatul este un material cu care eu mă identific intim, ceva desprins din mine cu adevărat, un text cât se poate de sincer și de original. Acest text brut pentru mine este un material foarte valoros, fiindcă este cu adevărat textul meu. Riscul de a plagia pe cineva este zero. Nu este nici textul cel mai bun, nici cel definitiv, dar este aluatul din care voi obține articolul final. 

Rândurile de mai sus reprezintă un astfel de text. Au fost scrise alla prima și le-am lăsat în mare măsură needitate.

Următoarea etapă este structurarea informației, ordonarea cât de cât logică a textului primar. 

Un text lăsat nestructurat, sau aranjat după o structură complicată, poate fi potrivit pentru un articol literar, dar nu pentru un articol de revistă medicală, chiar dacă este vorba de un eseu sau blog. Medicii sunt persoane ocupate, cărora li se cere să citească mult și repede. De aceea preferăm un text medical aranjat după o structură simplă sau foarte simplă. O așa zisă structură de Hollywood, adică la fel predictibilă ca un film făcut de americani, unde știm exact cum e la început, cum e pe la mijloc, și cum e la sfărșit: întotdeauna cu un ”good guy”, într-un conflict din ce în ce mai accentuat cu un ”bad guy”, inițial ”bad guy” pare a câștiga lupta, dar, în ultimul moment ”good guy” vine cu ceva neașteptat și câștigă. Happy end. Întotdeauna happy end. O astfel de structură simplă este necesară la filmele cu adresabilitate largă fiindcă este o structură pe care mulțimea o înțelege repede. Este o structură așteptată, nu este nimic nou care să necesite interpretări, adică de ce așa și nu altfel și ce anume exact înseamnă schimbarea, de ce a fost ea necesară. Publicul trebuie să iasă relaxat de la filmele americane, nu confuzionat, sau măcinat de întrebări fără răspuns, cum pleacă spectatorii de la cinematograful de artă. 

Un articol medical fără o structură logică precisă, sau după o structură alta decât cea așteptată, oricât de interesanta ar fi informația care o conține, devine greu de citit și își pierde din importanță și din calitate. Calitatea principală, singurul motiv pentru care este scris un articol medical, este de a face transferul de informație, de la autor către cititor. Dacă cititorul se plictisește, sau nu înțelege ce vrea să spună autorul, atunci articolul este scris degeaba, poate doar pentru vanitatea autorului (din păcate, aceste cazuri nu sunt rare). 

Structurile clasice pentru articolele medicale sunt bine definite. Se pot analiza și învăța. Orice tip de articol dintr-o revistă medicală are structura lui precisă și specifică: există o structură pentru editoriale, una pentru articolele originale, una pentru prezentările de caz. 

Tehnica expusă aici este independentă de limba în care dorești să publici articolul. Sugestia mea este ca textul primar să fie scris în limba în care ai vocabularul cel mai dezvoltat, și de cele mai multe ori aceasta este limba maternă. Zic de cele mai multe ori, fiindcă pentru un text medical este posibil sa ai un vocabular medical mai dezvoltat în limba în care practici medicina. Dacă ai exercițiu poți să ajungi să generezi un text primar foarte bun direct în engleză. Dar dacă nu ai această ușurință, nu trebuie să te simți complexat! Generează și structurează textul primar în româna. În general, nici în literatură nu sunt mulți autori care ajung să scrie în limba de adopție la fel de bine ca în limba materna. Dar totuși aceștia există; cel mai reprezentativ și mai impresionant pentru mine este Vladimir Nabokov

Când textul primar nu sună bine, o restructurare de urgență și o simplificare poate să salveze situația. Pentru a menține ideile simple mă opresc și eu aici, brusc, fără încheiere, fără concluzii, fără happy end

Iar despre etapele următoare, de transcriere a articolului din română în engleză, poate într-un capitol următor. 

Tudor Toma