Ca pneumolog, privesc zilnic radiografii cu ochi critic,
rece, profesional. Ca om, îmi place pictura, mă încântă să privesc tablourile
și să descopăr mesajele pictorilor. Așa că, dacă stau să mă gândesc, de ce nu
am privi o radiografie ca pe un tablou, căutând să ii interpretam simbolurile
ascunse ? Nu ar fi mai interesant și mult mai plăcut ?
Vă propun ca punct de plecare o reflecție pe tema unui tablou celebru. Tabloul
lui Rembrandt, Compania capitanului Frans Banning Cocq și locotenentul Willem van Ruytenburch pregătindu-se de
marș (1642), este cunoscută mai
mult sub numele de Rondul de
noapte. Este un portret de grup care reprezintă defilarea gărzii
municipale, fiind
realizată
la comanda Breslei Archebuzierilor Amsterdamului. Acțiunea are loc într-o după-amiază târzie, în care
capitanul Banning Cocq dă ordin companiei sale să înceapa defilarea și se
așează în fruntea coloanei alături de un ofițer. Este surprins chiar momentul în
care toboșarul bate toba, dând semnalul pentru adunare, soldații se pregătesc
pentru defilare și își verifică armele.
Sincer, prima oară când am văzut acest tablou mi-a fugit
privirea către cea mai evidentă reprezentare, cavalerul galben strălucitor din
dreapta, despre
care am crezut că este personajul principal. Ulterior, citind interpretarea
tabloului, am înțeles că de fapt căpitanul garzii este cel îmbrăcat în negru,
înfășurat cu o eșarfă rosie. Este uimitor cum a reusit Rembrandt să pună în
evidență siluetele întunecate utilizand contrastul cu cele pe care cade accentul de
lumină și culoare. Pe măsură ce privirea se desparte de cei doi ofițeri aflați
în prim plan, spațiul întunecat se umple de personaje care încep să apară din
semobscuritate: o fată aflată printre archebuzieri și luminată dintr‑o parte,
copii care aleargă, câinele care latră la toboșar...
Vă
pare cunoscut? Același lucru se întâmplă când interpretăm o radiografie
toracică: privirea este atrasă întâi în prim plan de silueta cardiacă, abia
apoi incepem să descoperim ce se conturează în partea “neagră” a radiografiei,
adică în teritoriul nostru de expertiză. Când incepem să studiem o radiografie, plecăm de la
opacitățile mari, principale și descoperim apoi treptat modificările mai
subtile ale câmpurilor pulmonare: accentuările interstițiului pulmonar, aspectul
sinusurilor costodiafragmatice, etc.
În tabloul sau,
Rembrandt folosește, pentru
a-și pune în evidență personajele, tehnica clarobscurului, care înseamnă redarea clară a părții luminate și a celei
lipsită de lumină sau redarea
clară a luminii și a întunericului.
Acelasi lucru îl regăsim în anatomia
radiologică a plamanului, în redarea noțiunilor de opacitate și hipertransparență.
Apreciem hipertransparențele în raport cu opacitățile, normale sau patologice.
Să nu uităm că radiografia toracică este o reprezentare
bidimensională a unui obiect tridimensional, așa încât înălțimea și lățimea
sunt regăsite, dar este pierdută adâncimea. În tablouri, acest defect poate fi
corectat de tehnica pictorului. Priviți de exemplu cum apar personajele în
planuri suprapuse, lucru accentuat si de utilizarea treptelor; capetele
personajelor se regasesc la diferite nivele, creând impresia de
tridimensionalitate. Aceste elemente pot fi însă sugerate indirect și pe o
radiografie, de exemplu de « semnul siluetei ».
La
fel ca într-o radiografie, compoziția tabloului este scindată în mai multe
părți: un grup în colțul din dreapta, în spatele toboșarului; stegarul leagă
grupul din dreapta cu cel din stânga. Sergentul din dreapta, cu brațul drept
întins și cu halebarda îndreptată în față, separă figurile din jurul și din spatele său de
grupul central.
Evident,
acesta nu a fost decât un alt exercițiu de imaginație, dar care pledează pentru
conceptul acestui blog, posibilitatea utilizării artei în pneumologie. Vă
invit să radiografiați și alte tablouri…
Alina Croitoru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu