miercuri, 15 ianuarie 2014

Literatura si sanatoriul TB ca fundal



Nu ştiu care este motivaţia dumneavoastră personală în a fi ales pneumologia la examenul de rezidenţiat, însă în micul meu oraş de provincie, unde se citea teribil, cărţile despre care urmează să vă povestesc erau între lecturile obligatorii. Desigur, ele nu sunt cărţi despre bolile pulmonare. Dar acţiunea lor se petrece în sanatoriile TB din anii 1920, toate locuri magice, în care boala şi viaţa aveau întotdeauna evoluţii capricioase.

 „Trei Camarazi” ( Erich Maria Remarque)
Kőster, Robert şi Lenz sunt camarazi de front – maturizaţi înainte de vreme, la 30 de ani („ când parcă ai avea 16 ani şi totodată 50”, „apogeul, culmea a tot ce există”). Se reîntorc de pe front într-o Germanie în criză, falimentară şi înfometată, în plină inflaţie şi framântări sociale. Cei trei îşi deschid un atelier de reparaţii auto şi-şi petrec nopţile in cafenele periferice, unde umorul, absintul şi romul vechi le dau curaj pentru o nouă zi de muncă. Robert traieşte o iubire unică, luminoasă cu Patrice, care este însă bolnavă de tuberculoză. Prima hemoptizie se declanşează în vară, la câteva sute de kilometri de Berlin (lăudabil că profesorul Jaffe îşi lasă mâncarea pe masă şi porneşte la drum să ajute o pacientă şi un confrate oarecare, stând practic în gardă, până când Pat se restabileşte). Către toamnă, fata trebuie să plece la sanatoriu.
În 1920, sanatoriile se construiau în munţi şi aveau cale de acces feroviară. Aveau structură pavilionară şi, în afară de clădirea principală, care găzduia pacienţii, existau clădiri anexe pentru oaspeţi şi pentru personalul auxiliar, precum şi alte dependinţe (bucătărie, spălatorii etc).  Se dorea un aspect şi un confort de hotel. La etaj se aflau dormitoarele, îndreptate spre sud, spaţioase, unite de o verandă comună, pe care se făceau celebrele „băi de soare”, două ore pe zi, la orizontală. Cam ăsta era tot arsenalul terapeutic: odihnă, mâncare bună şi aer curat. Curele la sanatoriu se făceau mai ales pe perioada de iarnă şi se plăteau scump.  Motiv pentru care pacienţii erau de familie bună, adesea scăpătaţi („s-a îmbolnăvit din acelaşi motiv ca toţi ceilalţi: subnutriţie în timpul creşterii”) şi tineri. Toate poveştile care se derulează aici sunt dramatice şi consumate in grabă.
Rămâne să citiţi sau să vedeţi finalul singuri.
Cât despre „particularitatea cazului”: tuberculoză gravă la pacientă tânară, îndrăgostită, într-o scriitură care ne aminteşte că, în tratamentul momentelor disperate din viaţă se indică un camarad. Mă rog, trei, dacă eşti cu adevărat norocos.

Diana Pascal 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu